Am revăzut de curând discursul lui Steve Jobs de la Universitatea Standford. Am rezonat cu povestea lui despre antreprenori, despre eşecuri şi despre unirea punctelor. Acum câţiva ani m-am prins și eu cum s-au legat, în cazul meu, faptul că am absolvit Automatizări şi Calculatoare, că imediat după facultate am lucrat ca broker pe piaţa de capital, că am vândut asigurări de viaţă și cum am ajuns apoi trainer și speaker.

Dar a fost un moment foarte important al discursului unde Steve m-a pierdut. Şi e cel mai important moment al discursului. E crucial pentru întreaga viaţa a oricărui om.

E momentul în care Steve vorbeşte despre moarte. Spune

Mă uitam în oglindă în fiecare dimineaţă şi mă întrebam <<Dacă astăzi ar fi ultima zi din viaţa mea aş vrea să fac ceea ce fac astăzi?>>. Faptul că am ştiut mereu că voi muri curând este <<unealta>> care m-a ajutat să iau decizii importante în viaţă. Pentru că aproape totul – aşteptările, mândria, frica de ruşine sau de eşec – sunt lucruri care pălesc în faţa morţii lăsând loc doar pentru ce este important.

Şi aici intervine blocajul meu.

Am simţit durerea care se duce până în creştetul capului atunci când mi-am dat cu ciocanul în deget, m-am tăiat în cioburi sau m-am lovit peste fluierul piciorului. Am simţit plăcerea unui masaj și sentimentul de a fi energic după un somn odihnitor.

Am simţit durerea din suflet după ce am provocat durere persoanelor pe care le iubesc şi am simţit lacrimi de bucurie când le-am adus fericire persoanelor pe care le iubesc.

Dar nu știu cum e să te simți în fața morții. Am participat la înmormântări și am simțit durerea pierderii unei persoane iubite, dar nu pot să transform durerea pierderii în sentimentul din fața morții.

Povestea Premiului Nobel începe cu acest sentiment. Alfred Nobel, inventatorul dinamitei, are neplăcuta surpriză să citească într-o dimineață în ziar propriul său necrolog. Titlul necrologului era ”Comerciantul morții a murit”. Eroarea aparținea ziarului, care îl confundase pe Alfred Nobel cu fratele său care murise cu o zi în urmă. Dar acel necrolog l-a făcut pe Nobel să se întrebe cum vrea ca lumea să își amintească de el. Restul , vorba clasicului, e istorie.

Plecând de la această poveste au fost create tehnici de îmbunătățire a vieții care încep cu ”Imaginează-ți că îți citești propriul necrolog” sau ”Imaginează-ți că asiști la propria înmormântare. Ce ai vrea să spună la moartea ta copiii și prietenii despre tine?”

Pot să îmi imaginez că îmi citesc propriul necrolog și știu ce aș vrea să spună la moartea mea copiii și prietenii despre mine. Dar nu pot să-mi induc sentimentul pe care îl ai când ești față în față cu moartea.

E ca și cum aș vrea să ies dintr-o groapă încercând să mă trag cu brațul meu dreapt de brațul meu stâng.

La fel de vagi au fost pentru mine o vreme și conceptele ”Toți suntem unul”, ”Separarea este o iluzie”, ”Dumnezeu/Adevărul/Calea este în interiorul tău”, ”Trăim într-un Univers abundent”, ”Abundența ne înconjoară din toate părțile”, ”Ești important pentru Univers”. Sunt esența a zeci de afirmații ale celor mai mari maeștri spirituali sau mari filozofi care au trecut pe acest Pământ și sunt citate pe care oamenii le preiau zilnic cu ”copy” și le pun cu ”paste” sau ”insert” pe site-urile de socializare.

Dar cum simți unicitatea, falsitatea separării, abundența când simțurile îți spun altceva? Cum treci de bariera mentalului?

Și aici zice genial anonimul ”Cui pe cui se scoate” J.

Cum poți folosi mentalul ca să treci de barierea mentală?

Șansa mea a fost să întâlnesc acum vreo 4-5 ani munca unui cercetător numit Nassim Haramein. Unii îl consideră geniu, alții îl consideră nebun. Asta e de bine J.

Și Nassim mi-a arătat, prin calcule matematice simple, că ceea ce eu cred că e aer (cu oxigen, azot, hidrogen și alte gaze) este de fapt o substanță extrem de densă – infinit de densă – (pe care el o numește vid – vacuum în engleză) și că această substanță ne unește pe toți și ne generează pe toți la fel cum sângele unește globulele roșii și le generează. De altfel, informația că vidul este infinit de dens este cunoscută încă de la Max Plank, doar că fizicienii nu știu cum să gestioneze această informație, bagă ”din burtă” niște constante și din cauza asta nu le mai ies calculele. Și se chinuiesc de zeci de ani să le potrivească, în așa fel încât să iasă bine J.

Nassim, cu un calcul simplu, mi-a arătat că vidul – această substanță în care trăim – conține într-un cub cu dimensiunile de 1 cm suficient de multă energie cât să alimenteze o navă spațială să călătorească între Galaxii și că e doar o problemă de timp până când găsim o tehnologie care să extragă această energie (lucru la care el lucrează).

Cu un simplu desen de geometrie elementară îmi demonstrează cât de important este pentru Univers perspectiva mea personală asupra realității și, în același timp cât de responsabil sunt în acest proces de a interacționa cu Universul.

Cu câteva înmulțiri și împărțiri îmi arată că cele mai mici particule din corpul meu – protonii, componentele atomului – se învârtesc (în corpul meu)cu o viteză apropiată de viteza luminii. Adică, literal vorbind, sunt Lumină.

Îmi desenează un grafic și îmi arată că eu sunt punctul de trecere de la Infinitul Mare (+∞) la Infinitul Mic (-∞) și îmi spune că dacă aceeași Informație/Adevăr/Dumnezeu se află peste tot, doar că este divizată altfel, atunci să nu caut în exterior, pentru că exteriorul este limitat ca percepție datorită celor cinci simțuri să mă îndrept către interior, pentru că în interior pot accesa orice doresc.

Toate aceste lucruri le pot înțelege acum mental până la momentul în care o să le și simt în fiecare celulă a corpului meu.

Acum, poate cineva să-mi explice matematic ca să înțeleg cum e să fii față în față cu moartea?

…dar oare chiar vreau asta?

P.S.1

Aici este discursul lui Steve Jobs

http://www.youtube.com/watch?v=9R0Fk1u0G3M

iar aici este discursul lui Nassim Haramein

http://www.youtube.com/watch?v=4zc0ICPoqlM

P.S.2

Cred că Steve Jobs a murit la 56 de ani de o boală extreme de rară pentru că și-a repetat în fiecare zi

<<Dacă astăzi ar fi ultima zi din viaţa mea aş vrea să fac ceea ce fac astăzi?>> la fel cum și-a repetat în fiecare zi că va muri curând.

Share:

Facebook
Twitter
Pinterest
LinkedIn

7 răspunsuri

  1. Interesanta observatia. Eram intr-un dialog cu un om de afaceri care detine o afacere profitabila in Monaco, o casuta in Portugalia de vreo 2M Euro, calatoreste unde vrea cu familia draguta; spunandu-mi ca ii este frica de moarte. Pana cand am raspuns eu cu o replica socanta si pentru mine: “ne atragem singuri moartea. Frica inconstienta, dorinta de a muri, suferinta inutila – toate astea ne atrag moartea intr-o forma sau alta.” Si i-am mai spus: “asa cum ne cream viata, in egala masura ne construim si moartea. Si cred ca fiecare zi a vietii noastre ar trebui sa aduca ceva pozitiv in plus mortii noastre”. A spus ca n-a mai auzit de ani buni ceva mai profund… 🙂

      1. Moartea este un factor motivant pt mine pentru ca sunt constient ca viata mea fizica, pe pamant este limitata in timp si vraeu sa fac niste chestii pana mor.
        De aceea, teama ca nu voi face lucrurile pe care vreau sa le fac pana mor ma motiveaza (frica de esec e mai puternica decat dorinta de succes, in general)
        Suna interesanta partea cu inspiratia divina si as dori sa o inteleg mai bine.
        Mersi.

      2. sunt de aceași părere că viața trebuie să fie un factor motivator,
        moartea este inevitabilă și mai bine ne ocupăm de lucrurile pe care le putem schimba
        și mie îmi place Joe Vitale și încerc să trăiesc pentru inspirația divină

Dă-i un răspuns lui Teo Anulează răspunsul

Social Media

Most Popular

Get The Latest Updates

Subscribe To Our Weekly Newsletter

No spam, notifications only about new products, updates.

Articole relevante

BLOG

Sistemul bate talentul

Ce legătură este între principiile pe care le prezint în proiectul „Atrage Abundenţa în Viaţa Ta!” şi show-urile „X-Factor” şi „Vocea României”? Ideea principală în

Read More »