Am participat pe 12 şi 13 decembrie la cel mai mare eveniment de business al anului 2012.
Când ai în faţă oameni care au schimbat mediul antreprenorial al României (şi nu numai), când ai în faţă oameni care au schimbat România: Bogdan Comănescu, Rucsandra Hurezeanu, Andy Szekely, Lorand Soaresz, Marius Ghenea, Florentin Tinu, Ivan Patzaichin, ca să menţionez doar câţiva din cei peste 40 de speakeri, ce poţi să faci este să absorbi cât mai mult din experienţa lor. M-am gândit că toţi aceşti oameni sunt super-ocupaţi, că sunt “vânaţi” literalmente de ziarişti, potenţiali parteneri, oameni care doresc lucruri de la ei, iar noi i-am avut acolo, pe toţi odată, graţie organizatorilor, niste oameni care vor să lase ceva în urma lor.

Fiecare vorbitor a avut 10 minute ca să-şi transmită mesajul, iar intenţia mea a fost să-mi notez cât mai mult din mesajul lor. Uneori mi-a ieşit, alteori nu.

Am pus toate notiţele mele mai jos şi vi le ofer în speranţa că veţi găsi măcar o idee care să aibă valoare pentru voi. Textul e preluat direct de pe foile pe care mi-am notat ce au spus speaker-ii şi e neprelucrat.
Fac un DISCLAIMER, cum zice olteanu’ :): notiţele cuprind şi interpretarea personală asupra vorbelor speaker-ilor. Aşa că dacă o să vezi scris „Lupta politică îţi f**e viziunea” asta nu înseamnă că speaker-ul a spus asta, ci că a fost cometariul meu personal.

T. Harv Ecker spune că oamenii bogaţi privesc întotdeuna după idei care să le facă afacerea mai bună, mai productivă.

Îţi doresc ca în notiţele mele să găseşti cel putin o idee care să te inspire şi cu ajutorul careia să-ţi duci viaţa la nivelul următor.

Andy Szekely – Managing Partner, Grupul de firme AS
Arta Succesului – cuvântul cheie este „artă”.

Teoria factorilor critici de succes – sunt 3 paşi:

  1. Obiectivul formulat DUAL şi cu CLARITATE: Ce vreau? Dar şi Ce NU vreau?
  2. Construirea planului, în funcţie de modul personal de „a fi”
    1. Care e pasul logic următor? După ce l-ai făcut, care e următorul pas logic?
    2. Imaginează-ţi starea finală dorită. Care e pasul anterior înaintea stării dorite? Apoi care e pasul de dinaintea pasului anterior?
      • Indiferent de varianta aleasă (a sau b) aşază-ţi borne. Bornele sunt importante de atins. În felul acesta poţi să măsori unde te afli pe drumul spre succes.
  3. Care este abilitata de top pentru a ajunge la succes?

Atunci când măsori unde te afli pe drum raportează-te la cel puţin 2 sisteme/standarde de referinţă. Unul singur ar putea să fie subiectiv. Alege un sistem de măsură intern (cum te vezi tu însuţi) şi un sistem de măsură extern (cum te văd ceilalţi). Altfel ai putea avea o imagine deformată fie în sens pozitiv, fie în sens negativ.

Ingredientul magic în acest proces este UNICITATEA noastră.

„Ştiţi, câteodată este sarcina oricărui artist să afle cât poate cânta cu ceea ce i-a mai rămas” – vorbele spuse de violonistul Itzhak Perlman după ce a interpretat un concert doar cu 3 corzi ale viorii – vezi întreaga poveste pehttp://povestiinspirationale.ro/vioara-cu-trei-corzi/

Diana Vitan – DV Consulting & Training

A fost întotdeauna „Prinţesa lu’ tataie”. Fiecare dintre noi suntem „prinţul” sau „prinţesa” cuiva. Atunci când a simţit că nu are putere a fost în momentele în care a uitat că e „Prinţesa lu’ tataie”.

LESS is MORE

  • Mai puţine griji = mai multă stăpânire de sine
  • Mai puţine voci = mai multe şanse de a acţiona

Fă parteneriate în SUS (a fost strategia ei de succes). Crează-ţi propriul MASTERMIND grup.

O altă strategie de succes pentru ea – Baby Strategy (paşi mici, obiective sigure).

Lorand Soares-Szasz – Business Coach, Director General Coaching4You

7 elemente ale succesului

  1. Atitudine pozitivă
    • Victorios = Responsabilitate, Proprietate
    • Victime= Vinovăţie, Scuze, Negaţie
      Între cele două categorii este o linie de demarcaţie
  2. Creştere continuă
    1. Viaţă de calitate vine din
    2. Rezultate de calitate vin din
    3. Acţiuni de calitate vin din
    4. Decizii de calitate vin din
    5. Principii/valori de calitate vin din
    6. Întebări de calitate vin din
    7. Cunoştinţe de calitate vin din
    8. Profesori/Mentori de calitate
  3. Schimbare continuă
    I x V + P > R
    I = Insatisfacţie, V = Viziune, P = Primii paşi, R = Rezistenţa la schimbare
  4. Trăieşte succesul
    • Eşec = decizii greşite repetate pe termen lung
    • Succes = lucruri simple repetate zilnic, disciplinat
  5. Relaţii, relaţii, relaţii
    Fiecare relaţie are nevoie de altceva de la noi, comunică diferit cu noi (ex: Vizual, Auditiv, Kinestezic)
  6. Dedicaţie 100%
    Şi dacă mături strada fă-o ca şi când de asta ar depinde viaţa ta. Robin Sharma – „Lider fără funcţie”
  7. Valori morale înalte
    Robert Coles „Nu te poţi schimba peste noapte, dar îţi poţi schimba direcţia peste noapte”.

Bogdan Comănescu – Director General Accelera Romania

În mintea fiecărei persoane este setat un termostat care te ţine în acea zonă pentru tot restul vieţii tale.

45% din oameni nu ştiu şi nici nu-i interesează că există şi o altă modalitate de a-ţi duce viaţa, o modalitate care să presupună un stil de viaţa aşa cum ţi-l doreşti

35% din oameni consideră că obţinerea bogăţiei presupune „vânzarea sufletului” (oamenii bogaţi fac lucruri ilegale sau imorale)

18% din oameni cred că bogăţia presupune efort şi sacrificiu total

2% din oameni cred că e normal şi e uşor să fii bogat.

De cele mai multe ori ce îi declanşează pe oameni să aleagă drumul bogăţiei e o situaţie disperată pe care o experimentează şi pe care nu şi-o mai doresc.

Petruş Stuparu – Consultant, Trend Consult Grup

Performanţa legată de Talent. Răspuns final – n-are nicio legătură performanaţa cu talentul. Există oameni talentaţi care nu fac performanţă, există oameni care nu s-au născut cu un talent anume dar fac performanţă.

Cuvântul cheie este PERSEVERENŢA. E nevoie să-ţi iei angajamentul să exersezi zilnic pentru un interval foarte lung (minim 10 ani) ştiind următoarele:
– În prima fază vei ajunge la un nivel foarte mare de performanţă într-un timp foarte scurt
– Într-o a doua etapă nu vei înregistra nici un progres remarcabil deşi exersezi mai mult decât înainte. Dar în felul acesta devii expert.
– În ultima etapă efortul tău va fi foarte mic iar rezultatele vor exploda (devii maestru).

Înainte să începi acest proces găseşte-ţi acel domeniu în care să te angajezi în exersare. Acest domeniu se află la intersecţia lui „Îmi place să fac asta” cu „Sunt bun la asta” şi e numit „The Element”. Indicii ca să îţi dai seama ce îţi place să faci: nu simţi cum trece timpul, îţi dă energie, îţi plac oamenii implicaţi, ai da bani că să faci lucrul respectiv.

Deviza grupului Trend „Performanţa e o alegere personală”.

Florentin Banu – Proprietar Banuinvest (creatorul brandului de napolitane „JOE”)

Antreprenoriat ≠ Business

Antreprenoriat= Acţiune fără un profit măsurabil în bani (ex: ONG). Antreprenorul pune la un loc idei, energie, cunoştinţe, resurse

Business= Bani = Profit pentru acţionari = ROI (return of investment)

Indiferent ce faci, cel mai important lucru este satisfacţia muncii.

Beneficii ale asocierii
– Completarea nivelului de competenţe
– Completarea profilului
– Ţel comun
– Încredere
– Interese comune
– Compensare (ex dat de Florentin din experienţă: unul dintre asociaţi se îndrăgosteşte şi o ia razna – dacă ar fi fost singur, afacerea i s-ar fi dus de râpă)

Tipuri de asociaţi, fiecare cu avantaje şi dezavantaje
– PARTENER – ideal: împărţiţi şi banii şi activitatea (unul e bun la producţie, unul la vânzări)
– INVESTITOR – vine doar cu banii, dar nu munceşte
– PRIETEN – relaţia e subiectivă, nu-ţi vine să-i reproşezi lucruri dacă se întâmplă ceva neplăcut
– MUNCITOR
– NECESAR (impus) – dacă eşti unic furnizor al unei firme, cel din firmă care te „introduce” vrea să fie asociat în firma ta
– IUBIT/SOŢ – e foarte delicată; la un moment dat se ajunge la certuri în cuplu şi asta se reflectă în afacere (Citat din Florentin „Cine din sală are peste 30 de ani ştie că dragostea e efemeră. Ceilalţi ştiu că încă mai credeţi în Moş Crăciun”).

Mihai Marcu – Preşedinte MEDLIFE

Antreprenorii:
– Au impact social măsurabil: poţi vedea (măsurabil) schimbările din viaţa celorlalţi
– Sunt creatori de locuri de muncă
– Plătesc taxe
– Aduc valoare societăţii
– Împărtăşesc valori comune

În zilele noastre e DECISIV pentru un antreprenor să stăpânească instrumentele financiare (ex. CASHFLOW, relaţia cu băncile)

Rucsandra Hurezeanu – General Manager IVATHERM

„Dacă nu ai pasiune, nu ai energie. Dacă nu ai energie, nu ai nimc” – Donald Trump

Delegare aproape în totalitate – cheia succesului în cazul Rucsandrei.

„Cele mai performante şi mai eficiente creme” – scopul pe care şi l-a propus când a înfiinţat Ivatherm.
„Resurse româneşti combinate cu reţete şi strategii occidentale” – strategia care i-a adus succesul şi pe care o recomandă tuturor antreprenorilor din România.

Atitudinea e la fel de importantă ca şi competenţele. Visele se împlinesc. Faceţi doar ce vă inspiră. Succesul e o atitudine.

Adrian Florea – Managing Partner Trend Consult Group

A DORI ≠ A VREA

A DORI – trebuie îndeplinit de alticneva din exterior
A VREA – te implică pe tine în mod automat

Cerem celorlalţi să facă lucruri pentru noi, aşteptăm de la ceilalţi, în schimb uităm că şi noi trebuie să facem lucruri.

Îi acuzăm pe politicieni că fac compromisuri datorită „luptei politice”, dar uităm că şi noi facem compromisuri datorită propriei „lupte politice”. Exemple de „lupte politice” personale: „ce fel de maşină conduc”, „ ce va zice lumea dacă”, „trebuie să dau bine”, „cum mă compar cu ceilalţi”. Pentru că punem asta pe primul loc uităm ce avem cu adevărat de făcut, uităm de viziunea pe care ne-am propus să o ducem la îndeplinire.

Paşii propuşi
1. Defineşte-ţi „ţara” pe care o conduci: familia, firma, organizaţia, grupul de colaboratori
2. Stabileşte-ţi viziunea pentru „ţara” ta. Ţi-e clară această viziune?
3. Identifică „luptele politice” pe care le duci pe gratis, pentru că „lupta politică” îţi f**e viziunea.
4. Nu te uita să primeşti leadership de sus, uită-te în jos şi împuterniceşte-i pe oameni să ia iniţiativa. Oferă oamenilor şansa să arate ce pot. Asta îţi va oferi succesul în „ţara” ta.

Octavian Pantiş – Managing Director TMI Romania

Există 4 stiluri de leadership
– TELL – îi spui celulilalt ce să facă pas cu pas. Poate fi

util atunci când nu ai timp la dispoziţie (situaţii de criză). Altfel îi dez-împuterniceşte pe oameni şi poate să compromită rezultatul final (ex: îi spui unui angajat „Caută dosarul X şi ia o maşină din firmă să mi-l aduci la clientul Y”. Primeşti telefon înapoi „Nu sunt maşini disponibile în firmă”. Spui „Ia un taxi”. Primeşti telefon înapoi „Nu sunt taxi-uri disponibile” samd).
– SELL – îi spui ce aştepţi de la el oferindu-i imaginea de ansamblu (ex: îi spui „Am nevoie să ajungi cu materialul X la adresa Y, pentru că am nevoie de material în discuţia cu un client”).
– ASK – îi ceri părerea
– JOIN – se alătură viziunii tale pentru că se regăseşte în ea.

Ideea e de a evita TELL, cât mai puţin SELL, accent pe ASK şi JOIN.

Bogdan Grosu – Consultant TMI Romania

Cantitatea de „chef” cu care începi o zi modifică PERCEPŢIA asupra zilei.
Dacă pleci cu chef dimineaţa, seara îţi rămâne energie să te bucuri de viaţă.

Cuvânt nou: chef-less.

Paşii motivării unui angajat:
1. Să conştientizeze că e demotivat
2. Să ştie ce îl motivează
3. Să ceară motivare
4. Să fie ascultat
5. Cineva să vrea să îi ofere motivarea
6. Să se poată în organizaţia respectivă

Marius Ghenea – Business Angel

Nu e importantă ideea într-o afacere. Succesul e 1% inspiraţie şi 99% transpiraţie.

E nevoie să te diferenţiezi astfel încât să dai mai multă valoare utilizatorului.
Ex: nu Amazon a inventat e-commerce-ul, dar e cel mai mare site de e-commerce, nu Facebook a inventat reţeaua socială, nu Google a inventat motoarele de căutare.

Dacă ai nevoie de idei valoroase, există METODE (cel puţin 12) de a genera idei valoroase LA COMANDĂ.

Criza= o nouă paradigmă de business
Într-un business poţi funcţiona pe pierdere, dar nu fără CASHFLOW.

Felix Daniliuc – Director General Raiffeisen Leasing IFN

Idee≠Succes
Ideile nu vin oricum. Nu ai timp să pleci de la idei. Interesează cum ajungi la idei.

E nevoie să creezi oportunităţi.
OPORTUNITĂŢI

-> Idei -> Iniţiative -> Decizii -> Succes

Iniţiativa= oferă soluţii, nu produse

Mihai Stănescu – Managing Partner RoCoach

Comportamentul duce ideea la succes.

PERFORMANŢĂ = POTENŢIAL – GUNOI → Elimină tot ce nu e important. (Michelangelo a afirmat că nu el a sculptat capodopera. Capodopera era deja în piatră, el doar a scos ce nu era necesar.)

Ocupa-te doar de ce faci FOARTE BINE

Silviu Hotaran – Managing Director GKTI Semper Human

Viziunea ne determină comportamentul.
Fricile fac parte din noi înşine şi se activează în mod natural. Crearea de viziuni productive necesită efort din partea noastră. Atunci când creez o viziune e necesar să mă pun şi pe mine în viziune.

Care e valoarea pe care eu o adaug? Cum pot adăuga valoare? Unde pot adauga valoare? Cui pot adauga valoare?

Scop pentru prima discuţie de vânzare: Să generez nevoia unei a doua discuţii.

Există 3 categorii de obstacole:
– Ceilalţi (TU/VOI)
– Impersonale (mediu extern, legi etc)
– EU

Poţi gestiona doar a 3-a categorie.

Când ajungi Nr.1 adopţi strategii defensive (vrei să-ţi „aperi poziţia”) – nu e cea mai bună abordare.

Mirela Pitu – General Manager PI2 PR

Trebuie să ai un mesaj când toată lumea tace.
În promoţii orice reducere trebuie explicată.

Mona Ursu – Managing Partner BrandFusion

„Toţi oamenii mari au fost cândva copii, chiar dacă doar câţiva îşi amintesc” – Antoine de Saint Exupery „Micul Prinţ”

Pasiunea/vocaţia este izvor de brand-uri.
Toate brand-urile mari au avut un sens „ne-economic” pe care şi l-au definit încă de la înfiinţare şi pe care şi l-au protejat în orice condiţii (vezi Sony, Merk, HP).

E nevoie de organizaţii care să construiască bazat pe valori, idealuri, nevoi umane şi aspiraţii.

Ruxandra Bandila – Director de Marketing şi Dezvoltare PwC Romania

Decizia de cumpărare trebuie să fie puternic emoţională (să treacă de neocortex şi să ajungă la creierul reptilian).

Brand-ul este promisiunea unei experienţe.

Valoarea=acelaşi produs/serviciu oferă lucruri diferite pentru fiecare persoană

Călin Iepure – Managing Partner TrainingMasters

La o prezentare publică trebuie să-ţi faci fluturii din stomac să zboare în formaţie
– Dă mâna cu oamenii care intră în sală
– Consultă reviste de specialitate ale publicului la care livrezi
– Repetă-ţi discursul de la cap la coadă
– Pentru relaxare: încordează şi relaxează fiecare grupă de muşchi

PUBLICUL VREA CA TU SĂ REUŞEŞTI! Nimeni nu vine la o prezentare ca să-l vadă pe speaker eşuând, toţi vor o experienţă plăcută.

Mihail Muşat – Trainer, autor, antreprenor

Cum să ai o prezentare MEMORABILĂ (în sensul bun – pentru că există speach-uri memorabile în sens prost):
1. Cunoaşte-ţi publicul
2. Alege-ţi obiectivul
a. Pentru audienţă – cu ce vrei să plece ei
b. Pentru tine
3. Defineşte cine eşti TU în contextul prezentării
4. Poziţionează-te

Mihai Chira – Antrenor în motivare, leadership şi public speaking.

Conectează-te cu publicul. Dacă nu te conectezi, ai vorbit degeaba.
Cel mai important lucru în conectare e să ştii să asculţi.
Audienţa trebuie să fie în confort.
Transmite EMOŢIE!

Introducerea şi încheierea unui discurs trebuie memorate. Partea de mijloc trebuie interiorizată.

ALTE IDEI NOTATE dar fără să notez autorul

Accelerează-ţi eşecul pe toate planurile.

Fă lucruri obişnuite neobişnuit de bine.

Fii atent la expertul pe care îl consulţi. În „Mioriţa” – oaia a fost expertul şi finalul îl ştie toată lumea.

Dacă împărtăşeşti o idee la 10 prieteni şi toţi sunt de acord cu ea – ideea nu e bună.

Viitorul e deja aici, doar că nu e distribuit uniform.

Antreprenorul se descurcă cu ceea ce are pe masă.

Ce-mi place să fac atât de mult încât aş plăti pentru asta?

Share:

Facebook
Twitter
Pinterest
LinkedIn

Lasă un răspuns

Social Media

Most Popular

Get The Latest Updates

Subscribe To Our Weekly Newsletter

No spam, notifications only about new products, updates.

Articole relevante

BLOG

Sistemul bate talentul

Ce legătură este între principiile pe care le prezint în proiectul „Atrage Abundenţa în Viaţa Ta!” şi show-urile „X-Factor” şi „Vocea României”? Ideea principală în

Read More »