Despre Dualitate si Echilibru

Dualitate si echilibru

Care e sunetul pe care îl face o singură palmă care aplaudă?

E una din acele întrebări ale maeştrilor Zen care îţi „înnoadă” neuronii.

Una din direcţiile de meditaţie care porneşte din această întrebare este caracterul dual al realităţii în care trăim. De fapt, Legea Dualităţii este una din legile care guvernează acest Univers.

Nu poate exista stânga fără dreapta, cald fără rece, sus fără jos. Orice obiect care se formează în această realitate are instantaneu dualitatea în forma sa.

Dacă rupi o coală de hârtie în două, bucăţile nou formate vor avea, instantaneu, margine în stânga şi margine în dreapta.

Legea Dualităţii este o lege care permite păstrarea echilibrului în Univers. Ceea ce e într-o parte a centrului de greutate al unui sistem trebuie să fie egal cu ceea ce se află în partea celalată a centrului de greutate al aceluiași sistem.

Iată câteva manifestări ale acestei Legi.

Dacă un corp acționează cu o forță asupra altui corp, acesta din urmă acționează la rândul său asupra primului corp cu o forță egală și de sens contrar (al treilea principiu al dinamicii, numit și principiul acțiunii și reacțiunii). Sau, altfel spus, la orice forță (acțiune) se opune o forță egală ca și intensitate și de sens opus (reacțiune). E motivul pentru care lucrurile la care te opui persistă.

Dacă există o parte vizibilă (accesibilă simţurilor noastre) a realităţii pe care o trăim atunci există şi o parte invizibilă (inaccesibilă simţurilor noastre). Această parte invizibilă este cea care generează experienţa noastră în realitatea vizibilă. Doar că nu am fost antrenaţi să acordăm atenţie acestei părţi invizibile (cei mai mulţi nici nu  sunt conştienţi de existenţa ei) şi ca urmare, viaţa noastră ia direcţii pe care nu ni le dorim conştient.

Nu există plăcere fără durere, sprijin fără provocare, uşurinţă fără dificultate, succes fără eșec. Şi cu toate astea, mulţi oameni trăiesc fie în fantezia de a avea doar plăcerea, sprijinul, uşurinţa, succesul fără a avea și cealaltă parte a întregului sau trăiesc în iluzia că există doar durere, provocare, dificultate, eșec.

În relațiile lor (de cuplu sau de afaceri) oamenii caută acel partener (expresia pământeană a Ilenei Cosânzeana sau a lui Făt Frumos) care să le ofere doar sprijin și plăcere fără să accepte că aceste lucruri vin ”la pachet” cu provocarea și durerea. Iar atunci când se întâmplă să experimenteze în relație provocarea și durerea îi spun partenerului/partenerei ”Mi-ai ascuns aceste lucruri despre tine”. Incorect. Celălalt n-a ascuns nimic. Doar că la început ai văzut doar o parte a întegului (din această perspectivă ”dragostea” te orbește în adevăratul sens al cuvântului). Apoi Universul îți servește și cealaltă parte a întregului. De data asta devii orb la părțile bune și le vezi doar pe cele rele. Cheia este să iubești ambele părți la fel de mult. O relație împlinită înseamnă în același timp sprijin și provocare, plăcere și durere, ușurință și dificultate.

Atunci când primești sprijin din exterior așteaptă-te să primești și o provocare. Provocarea ar putea să fie să plătești cu bani sau cu altă formă de energie (să furnizezi la rândul tău un  serviciu) pentru acel sprijin. Dacă nu plătești în acest fel, cineva din familie sau din exterior va compensa furnizându-ți o nouă provocare.

Provocările sunt de 2 feluri: te inspiră sau te demotivează. Dacă tu nu îți alegi o provocare care să te inspire, alții îți vor da o provocare care să te demotiveze.

În viață există doar 2 direcții: crești sau descrești (te dezintegrezi). O afacere care nu crește va da faliment, o plantă care nu crește se ofilește și moare, o relație care nu crește sfârșește în compromis sau în divorț.

Ești o uniune între o parte muritoare (corpul tău fizic) și o parte nemuritoare (spiritul tău).

Mintea ta e o uniune între o parte menită să asigure supraviețuirea corpului fizic (conștientul) și o parte menită să asigure evoluția ta ca spirit (subconștientul).

Un eveniment nu e în sine bun sau rău, are atât o parte de beneficii cât și o parte de contra-beneficii.

O sumă mare de bani aduce libertate, posibilitatea de a trăi o viața așa cum o dorești și, ca urmare, posibilitatea ca partea nemuritoare din tine (sufletul) să se exprime liber, fără să fie blocat de preocupările de supraviețuire ale părții muritoare. În același timp o sumă mare de bani aduce cu ea responsabilități mai mari, posibilitatea de a fi călcat de hoți, invidia rudelor și a prietenilor, o listă de oameni care vor face coadă la ușa ta ca să le dăruiești sau să le împrumuți banii tăi.

Fiecare lucru neplăcut pe care l-ai trăit în copilărie a generat cel puțin un beneficiu care te-a ajutat. Dacă ai muncit din greu ca și copil, poate asta te-a facut să-ți dezvolți rezistența la efort, rezistență care îți e de folos acum. Dacă s-a râs de tine, asta poate te-a făcut să te concentrezi pe interiorul tău și să găsești profunzimi pe care altfel nu le-ai fi găsit. Oprah Winfrey, celebra producătoare americană a fost abuzată sexual. Pornind de aici și-a dorit să ducă un mesaj de încurajare pentru toți cei care experimentează astfel de traume și astfel a luat naștere cel mai mare show de televiziune ”The Oprah Winfrey Show”.

Imaginea Maicii Tereza, cea care și-a dedicat viața celor săraci și celor bolnavi, a fost promovată de Biserica Catolică prin campanii de media care au costat milioane de dolari.

Pentru fiecare calitate pe care o exprimi ai în tine și opusul ei. Dacă ești în mod excesiv vesel – asta ar putea să înseane o tristețe pe care vrei să o ascunzi. Afirmi despre tine că ești puternic – asta ar putea să înseamne că vrei să ascunzi o slăbiciune. Cheia aici este să nu ignori partea ta ”întunecată” sau să te lupți cu ea, ci s-o recunoști și s-o onorezi pentru ce face pentru tine. Pentru că atunci când o ignori, la fel ca un copil care vrea atenție, această parte ”întunecată” o să se manifeste în viața ta atunci când te aștepți mai puțin și o să-ți facă probleme.

Unul din cei mai mari actori de comedie, Robin Williams, s-a sinucis datorită depresiei. Din perspectiva Legii Dualității, probabil că Robin a ignorat sau a fugit de partea tristă a lui.

Am partea mea întunecată. Soția, copiii și câțiva din cei apropiați au cunoscut-o. Am învățat să respect această parte din mine și să-i recunosc importanța în evoluția mea spirituală.

Ideile care au schimbat în bine viața omenirii au adus cu ele și lucruri mai puțin plăcute.

Creștinismul a contribuit masiv la creșterea nivelului de conșiență al omenirii. În același timp, cele mai mari crime ale umanitații s-au făcut în numele lui Isus.

Dinamita a fost gândită ca produs care să asigure explozii în condiții de siguranță pentru constructori și pentru cei care lucrau în cariere de piatră. A devenit o armă de distrugere foarte puternică. Continuarea este că Alfred Nobel (inventatorul dinamitei) a vrut ca lumea să nu-și amintească de el ca de ”vânzătorul de moarte” și atunci a instituit premiul care îi poartă numele, premiu care să fie acordat celor care au cea mai mare contribuție la dezvoltarea umanității.

Internet-ul a contribuit la accelerarea cunoașterii și a schimbului de informații despre cum să ne facem viața mai frumoasă și mai bună în același timp cu accelerarea promovării violenței sau a  pornografiei. E Internet-ul bun sau rău? Internet-ul este, pur și simplu.

În momentul în care în viața ta apare o problemă, în același moment apare și soluția ei. Doar că noi am fost antrenați în mod greșit să ”construim” o soluție, să ”căutăm” o soluție sau să ”eliminăm” problema. Toate sunt abordări contra-productive. Cheia e să ”inviți” soluția să ți se arate.

Și totuși, care e sunetul pe care îl face o singură palmă care aplaudă?

E sunetul pe care îl face o singură palmă care aplaudă.

PS Pentru cei care vor mai mult despre Leagea Dualității recomad cartea lui John Demartini ”The Breakthrough Experience”, cartea lui Debie Ford ”Partea întunecată a căutătorilor de lumină” și filmul lui Debie Ford ”Efectul Umbrei”.

 

DISCUȚIE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *