Bogăţia este o CALE
… si ca orice Cale, nu se potriveşte pentru toată lumea.
Când spun „Cale” înţeleg traducerea cuvântului japonez DO care se întâlneşte cel mai des ca termen în artele marţiale.
JU-DO este calea blândă, AIKI-DO este calea uniunii cu energia vieţii (sau calea spiritului armonios), KARATE-DO este calea folosirii mâinilor, DOJO (sala de antrenament) este „locul de practicare al căii”.
CALEA CĂTRE CE? Care este destinaţia?
În felul ăsta revenim la întrebarea pe care cu siguranţă ţi-ai pus-o de nenumărate ori: care e scopul acestei vieţi?
Creştinismul spune că scopul este mântuirea (sau salvarea – două traduceri diferite ale cuvântului englezesc „salvation”).
Budismul spune că scopul este Iluminarea.
Yoda şi Obi-Wan-Kenobi din „Star Wars” spun că scopul este uniunea cu Forţa.
Mike Dooley, unul din profesorii care apare în „The Secret”, spune că scopul este să ne re-descoperim puterile nelimitate pe care le avem ca Gladiatori ai Spaţiului şi Timpului.
Indiferent din ce parte te uiţi, toate afirmaţiile definesc acelaşi lucru: transcederea iluziei acestei realităţi (numită şi iluzia „Spaţiu-Timp”) şi contopirea cu acea forţă sau energie numită Dumnezeu sau Lumină sau Dragoste.
Orice Cale este la fel de bună. În centrul oraşului se poate ajunge pe mai multe străzi. Depinde ce urmăreşti în drumul tău spre centrul oraşului. Odată ce ai ajuns în centrul oraşului, Calea nu mai contează. Calea e asemeni unei schele pe care ai folosit-o pentru a construi o clădire şi, aşa cum spunea un prieten, „Odată ce ai construit clădirea, schela trebuie dată jos. Dacă rămâne la vedere strică frumuseţea clădirii.”
În experienţa de până acum consider că sunt 7 piloni pe care se sprijină o Cale:
- DEDICARE
- PRACTICĂ (RITUALURI)
- TESTE
- MENTOR
- STUDIU CONTINUU
- SERVIREA CELORLALŢI
- BUCURIE de a fi pe acea Cale.
Dacă unul din piloni nu există, nu mai ești pe Cale.
Poate fi folosită o Cale într-un mod greşit? Da.
Sunt banii rădăcina răului? Îi fac banii pe oameni să fie mai răi? E ca şi cum ai spune că e vina Forţei că Darth Vader a trecut de partea Întunericului. Şi Vader şi cavalerii Jedi au primit acelaşi antrenament.
E suficentă doar PRACTICA (RITUALURILE)? Nu.
Exemplul cel mai la îndemână este cel în care adepţii unei religii (indiferent care ar fi ea), care respectă ritualurile specifice (rugăciune, meditaţie) şi cu toate astea nu sunt pe Cale. Le lipseşte unul sau mai mulți piloni (poate MENTORUL, poate BUCURIA sau poate SERVIREA CELORLALŢI).
Revenind la bani, nu e suficient doar să pui într-un cont separat 10% din bani pentru investiţii şi 10% din bani pentru caritate. Sau să fii un bun administrator al banilor tăi. Sau să vizualizezi în fiecare zi bogăţiile care urmează să vină. Trebuie să legi aceste practici de servirea celorlalţi şi să faci aceste lucruri cu bucurie.
Când urmezi CALEA ai parte doar de lucruri bune? Nu.
Pentru că trăim într-o realitate duală, Calea presupune să experimentezi cele două feţe ale iluziei („maya”, cum o numesc incaşii) – denumite cu termenii generali de „BINE” şi „RĂU” pentru a şti cum să le accepţi pe amândouă în dragoste.
În orice film despre evoluţie personală o să vezi că eroul care parcurge calea are la început o provocare majoră care îl pune la pământ. Şi plecând de aici, creşte. Apoi mai are alte provocări. Şi iarăşi creşte. Şi la final are o înfruntare „pe viaţă şi pe moarte” cu personajul negativ.
Dan Kennedy (multimilionar, coach, speaker, autor al seriei „No B.S.”) spune
Există vreun „mic secret murdar” în spatele poveştilor de succes ale multi-milionarilor? Unii se gândesc la noroc sau că au cunoscut persoanele potrivite sau că au călcat peste alţii sau că au profitat de situații sau persoane. Nimic din toate astea.
Este un faliment pe care l-au experimentat în trecut. Sau cel puțin un eșec uriaș care a dus aproape la faliment.
Lucrul incredibil pe care îl au în comun antreprenorii de succes este că au falimentat sau aproape au atins falimentul.
Poate fi folosită o Cale pentru altceva decât scopul ei ? Da.
Poți să folosești artele marţiale doar ca să te aperi sau doar ca să ataci atunci când ești atacat. Sau poți să folosești ce ai învățat doar ca să-ți menții o condiție fizică excelentă. Și te oprești aici.
La fel, poți să folosești banii doar ca să-ți menții un stil de viață peste medie.
Poate fi urmată Calea fără PRACTICĂ zilnică? Nu.
John Maxwell spune că dacă faci 5 lucruri care te ajută să-ți atingi scopul în fiecare zi îți vei atinge scopul oricât de măreț ar fi. Cuvântul cheie este în fiecare zi.
Și aici John Maxwell simulează un dialog cu un student care întreabă ”Și duminica?”. Și John răspunde ”Și duminica. În fiecare zi.” Și studentul întreabă ”Și de ziua mea de naștere?”. Și John răspunde ”Și de ziua ta de naştere. În fiecare zi.” Și studentul întreabă ”Și de Crăciun?”. Și John răspunde ”Și de Crăciun. În fiecare zi.”
Jim Rohn spune:
”Nu lăsa să treacă o zi fără să citești 30 de minute dintr-o carte care să te inspire. Poți să sari peste masa de prânz dar nu sări peste cele 30 de minute de lectură.”
Te poți opri pe Cale într-un anumit punct fără s-o parcurgi până la capăt?Da.
Dacă practici arte marțiale te poți opri la un anumit nivel de măiestrie (indicat de obicei de culoarea centurii).
Atunci când alegi Calea Bogăției te poți opri la un anumit nivel al venitului anual.
Se potrivește orice Cale oricui? Nu.
Pentru a transcede iluzia Spațiu-Timp și pentru a te re-conecta cu Dumnezeu poți alege orice Cale vrei. Consider că nu orice Cale se potrivește oricui. S-ar putea să ți se potrivească Creştinismul sau Budismul sau Artele Marțiale sau Bogăția sau orice altă Cale cunoști.
BOGAȚIA CA ȘI CALE
Dacă vrei să îți alegi Bogăţia ca și Cale – să-i spunem BOGĂȚIA-DO, ”Calea Bogăției” – răspunde la întrebările de mai jos:
-Ești în acea etapă a vieții tale în care vrei să depășești iluzia realității (iluzia Spațiu-Timp) și vrei să te re-conectezi la Sursă?
-Ești DEDICAT(Ă) 100% să devii bogat(ă)?
-Dacă da, ești dedicat)ă) să PRACTICI în fiecare zi ritualuri ale BOGĂȚIEI? Dojo-ul (sala de antrenament) pentru BOGĂȚIE este lumea reală.
-Dacă da, ești dispus să fii TESTAT(Ă) periodic? Lumea reală se schimbă în permanență. Lucruri care funcționau acum câțiva ani nu mai funcționează acum. Unul din teste este eșecul. Ești dispus(ă) să experimentezi eșecul?
-Studiezi în fiecare zi tema ”BOGĂȚIE”?
-Aduci valoare în viața celorlalți (îi slujești pe ceilalți) printr-un produs sau serviciu pe care îl livrezi?
-Parcurgi tot acest drum îi joacă, cu bucurie și dragoste?
-Ai un mentor care să-ți ghideze pașii?
Poate că Bogăţia este calea ta, poate că nu. Şi dacă Bogăţia nu e Calea ta, atunci ce Cale îţi alegi?
Iată mai jos câteva citate despre Bogăţie ca și Cale:
Jim Rohn despre TESTARE
”Nu-ți dori să fie ușor, dorește-ți să fii tu mai puternic”.
Zig Ziglair despre SERVIREA CELORLALȚI
”În viață poți avea tot ce vrei dacă îi ajuți pe ceilalți să aibă ce vor”.
Joe Vitale despre MENTOR
”Dacă ceva a făcut cu adevărat diferența în viața mea a fost faptul că am avut un mentor”.
Dan Kenedy despre PRACTICĂ (RITUALURI)
”Unul din secretele mele personale pentru succes este o disciplină zilnică la care am aderat de mai bine de 30 de ani. Cred că am neglijat-o mai puțin de 30 de zile în 30 de ani, am practicat-o 10,920 de zile din 10,950. În fiecare zi, indiferent de ceea ce fac sau trebuie să fac, fie că e o zi plină cu clienți sau călătoresc prin țară, fie că sunt în vacanță fac în permanență un lucru prin care să creez business pentru mine sau pentru una din firmele mele. Poate fi trimiterea unui articol comentat către un client pe care știu că-l interesează subiectul, identificarea unui potențial client, răspunsul la un e-mail.Dar nu trece nicio zi fără să fac un lucru în această direcție”
Richard Branson despre BUCURIE
„O afacere trebuie să fie antrenantă, distractivă săşi trebuie să-ţi solicite abilităţile creative”.
Tom Corley despre STUDIU
63% din oamenii bogaţi ascultă cărţi audio în maşină în drumul spre birou.
88% din oamenii bogaţi citesc mai mult de 30 de minute pe zi pentru educare sau pentru cariera lor.
Studiu publicat în cartea „Rich Habits Book”.
Anthony Robbins despre DEDICARE
„Cred că viaţa ne testează constant nivelul de dedicare, iar recompensele cele mai mari sunt păstrate pentru cei care demonstrează o dedicare continuă în a acţiona până când reuşesc. Acest tip de hotărâre poate să mute munţi dar trebuie să fie constant şi consecvent. Chiar dacă sună atât de simplistic, este numitorul comun care îi separă pe cei care îşi trăiesc visele de cei care trăiesc în regret.”
Stuard Wilde despe BOGĂŢIE ca şi CALE
„Să faci bani doar de dragul de a-i face poate deveni anost şi plictisitor, dar când legi succesul financiar de dorinţa spirituală pentru independenţă adevărată eforturile tale de a face bani capătă aspectul unui lucru sfânt”.
Despre PRACTICA zilnică (obiceiuri zilnice care îţi aduc succesul), despre importanţa unui MENTOR (am economisit mii de euro şi ani de stres având mentori care să mă ghideze în afacerea mea şi în viaţa privată) şi despre cum să-ţi menţii BUCURIA vorbesc în detaliu în pachetul „WOW! Noul ghid ca să trăieşti acum o viaţa abundentă şi împlinită”.
Am două cadouri pentru tine: transportul prin curier este gratuit şi primeşti autograf cu dedicaţie pe carte. Pentru că îmi place să ofer autograful personalizat, te rog să scrii în câmpul „Observatii suplimentare” cateva lucruri despre tine: ce profesie ai, ce îţi place să faci, ce hobby-uri ai.
Dacă vrei să faci pachetul cadou, atunci scrie-mi în câmpul „Observaţii suplimentare” numele persoanei pentru care este pachetul şi acele câteva lucruri despre ea/el (ce profesie are, ce îi place să facă, ce hobby-uri are).
O zi excelentă,
Florin
Autor ”WOW! Noul ghid ca să trăiești acum o viața abundentă și împlinită”
3 răspunsuri
Multumesc , iti doresc mult noroc si prosperitate in tot ceea ce faci !
Multumesc, Florin! Si spor in tot ceea ce faci! 🙂
interesant…un alt mod de abordare fara brutalitate si obiectiv….imi place…sa fie intr.un ceas bun…si ca orice cale …D.zeu sa atraga spre dvs. oamenii care au nevoie de calea asta si pe care ii puteti ajuta si sustine…