Cartea lui Robert Kiyosaki “Cadranul Banilor” a însemnat pentru cei preocupați de atingerea unui anumit nivel financiar ceea ce filmul “The Secret”(Secretul) a însemnat pentru cei pasionați de dezvoltare personală.
Dar, la fel cum în “The Secret” accentul e pus doar pe introducerea în ceea ce însemnă partea invizibilă a atingerii obiectivelor (Legea Atracţiei), la fel și în “Cadranul banilor” accentul e pus doar pe o prezentare și o introducere în ceea ce înseamnă cele 4 cadrane.
Amândouă – şi filmul și cartea – ne trezesc, dar numai atât. Și de aici vin frustrările.
În urma vizionării filmului “The Secret” foarte multe persoane au practicat vizualizarea și afirmațiile fără să știe că fie le-au practicat incorect (da, ca orice tehnică, pot fi practicate incorect) fie nu au acționat în plan fizic în direcția îndeplinirii dorințelor lor (vorba lui T. Harv Ecker – “oricât de mult timp am petrecut vizualizând, nu s-a întâmplat din senin să-mi pice în poală un sac cu bani”). Din această cauză nu au ajuns să aibă lucrurile pe care și le-au dorit și de aici frustrarea că “nu funcționează, e păcăleală” și alte păreri de același fel.
În “Cadranul banilor” e prezentată o clasificare absolut genială a surselor de venit: angajat (A), liber profesionist (L), proprietar de afacere (P), investitor (I). Ca urmare a lecturii cărții foarte multe persoane din categoria A și L au decis să devină P și I. Iar ceea ce s-a întâmplat este că la începutul activității de P și I au avut succes, au câștigat ceva bani, apoi, brusc, au pierdut bani și au eşuat în afacere. Asta aduce foarte multă frustrare (mai ales dacă banii au fost împrumutați) și foarte multă durere emoțională (familia și rudele te învinovățesc că ai pierdut banii pe care puteai să îi folosești mai bine să pleci într-un concediu sau să-ți cumperi o casă/mașină nouă), ai pus în pericol siguranța financiară a familiei și de aici începe un vârtej de învinovățiri și auto-învinovățiri care duce la un efect de domino cu rezultate super-negative în relația de cuplu și în viața de zi cu zi.
Dacă te regăsești în această situație sau știi pe cineva care a pățit așa ceva – șoptește ușor “Eu”.
Dacă ai citit cartea “Cadranul banilor” și vrei să treci în cadranul P sau I – șoptește ușor “Eu”.
Dacă nu ai citit cartea “Cadranul banilor” dar simți că vrei să faci o schimbare în viața ta în domeniul financiar – șoptește ușor “Eu”.
Dacă ai șoptit “Eu” atunci ceea ce urmează e pentru tine pentru că o să explic de ce se întâmplă lucrurile descrise mai sus şi ce trebuie să faci ca să nu pierzi bani şi, mai ales, să nu treci prin vârtejul emoţional negativ. (Apropo, am pierdut şi bani şi am trecut şi prin vârtejul emoţional negativ în urmă cu 7 ani când am decis să fac trecerea la P şi I).
Ca să-mi ilustrez punctul de vedere și să-l prezint cât mai pe înțeles e nevoie să vorbesc despre două concepte: convingerile şi “termostatul intern” (vezi și prezentarea mea https://www.youtube.com/watch?v=mJYTggBGrNc).
Convingerile.
În conformitate cu modelul prezentat în 1934 de medicul Thurman Fleet, mintea noastră poate fi împărţită în două părţi: conştient şi subconştient. Conştientul este responsabil de legătura cu mediul exterior, subconştientul este responsabil de modul în care se comportă corpul nostru în plan fizic. În subconştient există sute de imagini care ne rulează viaţa de zi cu zi. Aceste imagini ne dictează funcţiile organismului dar şi activităţile zilnice. Aceste imagini din subconştient sunt denumite diferit în diferite cărţi: programe mentale, paradigme, hărţi mentale, convingeri. Eu o să folosesc în continuare termenul de
convingeri. Aceste convingeri îi dictează corpului cum să se comporte în plan fizic, ce acţiuni să facă. Aceste convingeri se formează cel mai adesea prin REPETIŢIE – suntem expuşi din nou şi din nou la acelaşi tip de experienţe (auzim mereu “Banii nu ajung niciodată” sau “Urmează o facultate, ia-ţi o slujbă bine plătită”). Odată formate în subconştient aceste imagini ne vor pune viaţa pe pilot automat. Bob Proctor explică acest mecanism detaliat aicihttps://www.youtube.com/watch?v=Urun_rE79_Q.
Motivul pentru care oamenii sunt frustraţi şi suferă inutil este acesta: modul în care se desfăşoară viaţa noastră este dictat de convingerile din subconştient, nu ceea ce afirmăm în mod conştient.
Aceasta este explicaţia pentru care foarte mulţi oameni bine pregătiţi intelectual, care muncesc 8-10 ore pe zi nu au banii, sănătatea sau relaţiile pe care le doresc. La nivel conştient ei afirmă că vor bani mai mulţi, o relaţie mai bună, o sănătate mai bună, dar la nivel de subconştient există o convingere care dictează care e nivelul venitului lunar, starea de sănătate, calitatea relaţiilor.
Dacă vrei să ştii ce convingeri ai la nivel de subconştient uită-te la rezultatele din viaţa ta: bani, relaţii, sănătate, prieteni, carieră ş.a.m.d. Ele nu sunt altceva decât o materializare în plan fizic a convingerilor din subconştientul tău. Dacă vrei să ai o viaţă mai bună trebuie să lucrezi cu aceste convingeri: să elimini convingerile care nu-ţi sunt de folos şi să construieşti convingeri care să te ajute să-ţi atingi scopurile.
Pentru că aceste convingeri îţi pun viaţa pe “pilot automat”.
Cel mai la îndemână exemplu pentru a ilustra ce înseamnă “pilotul automat” este un termostat.
Termostatul
Ce este termostatul? E un dispozitiv menit să păstreze temperatura constantă într-o încăpere. Să presupunem că termostatul este setat pe 22oC. Dacă în cameră se face cald într-o zi de vară, atunci termostatul va declanşa aparatul de aer condiţionat pe răcire, astfel încât în câteva minute temperatura va ajunge din nou pe 22oC. Dacă în cameră se face frig într-o zi de iarnă, termostatul va declanşă aparatul de aer condiţionat pe încălzire, astfel încât în câteva minute temperatura va ajunge din nou pe 22oC. Cu alte cuvinte, indiferent de cum este afară, în interior temperatura e aceeaşi. Care e relevanţa pentru viaţa noastră?
Fiecare convingere din subconştient e asemeni unui termostat: îţi setează o anumită „constantă” în domeniul vieţii tale în care este activă.
De exemplu, în domeniul financiar: să presupunem că termostatul tău intern e setat să câştigi 1.000 EUR/lună (în subconştientul tău există o imagine, o convingere care „afirmă” acest lucru). Asta însemnă că dacă într-o lună vei câştiga doar 750 EUR, în luna următoare o să ţi se întâmple să câştigi 1250 EUR. Daca îţi iei un al doilea job ca să câştigi mai mult, la primul job o să-ţi scadă venitul în aşa fel încât în total o să câştigi tot 1.000 EUR pe lună. Sau, cum spune T.Harv Ecker în „Secretele minţii de milionar” – „dacă eşti setat să câştigi 50.000 de dolari pe an şi nu ai job, s-ar putea să ai un accident şi să încasezi din poliţa de asigurare cei 50.000 de dolari”.
Să presupunem că lucrezi în vânzări şi setarea ta e doar să-ţi atingi volumul de vânzări lunar primit ca sarcină. Dacă până la jumătate lunii ţi-ai atins volumul de vânzări, atunci indiferent cât de bună e piaţa sau contextul economic o să atragi în viaţa ta situaţii prin care nu o să vinzi mai mult (te îmbolnăveşti, apare din senin o situaţie care nu îţi mai permite să te concentrezi pe vânzări ş.a.m.d.). Dacă se întâmplă ca în primele săptămâni să nu vinzi nimic atunci chiar dacă piaţa e proastă sau contextul economic e slab o să atragi în viaţa ta situaţii prin care o să atingi volumul de vânzări în cele câteva zile care au mai rămas până la finalul lunii.
(Vrei să ştii pe ce valoare e setat termostatul tău financiar? Calculează-ţi media veniturilor pe ultimele 6 luni).
La fel, ai setate „termostate” pe diferite domenii ale vieţii tale: relaţia ta de cuplu, modul în care te îmbraci, casa în care locuieşti, prietenii pe care îi ai – toate sunt manifestări în realitatea fizică ale convingerilor tale din subconştient.
Să revenim acum la „Cadranul banilor”.
Fiecare cadran are setat propriul lui „termostat”.
Termostatul
de angajat (A) este setat pe „SIGURANŢĂ”. Salariul trebuie să vină exact când e stabilit în contract şi să aibă valoarea stabilită în contract. Un A ştie că indiferent ce se întâmplă în economie concediul lui de odihnă trebuie să fie de exact 21 de zile, are dreptul la concediu medical şi asigurări plătite. Pentru aceste lucruri un A este dispus sa dea fix 8 ore din timpul lui. Parte a acestei setări e faptul că un coleg de serviciu e perceputla nivel de subconştient ca o ameninţare la toate beneficiile de mai sus saula alte beneficii suplimentare (bonus, o poziţie favorizată în faţa şefului, posibilitate de avansare).
Termostatul de liber-profesionist (L) este setat pe „CEL MAI BUN”. Un L trebuie să fie cel mai bun, pentru că altfel rămâne fără clienţi. Dacă nu eşti cel mai bun ca medic, avocat, web-designer, consultant ş.a.m.d. clienţii potenţiali vor merge la alţi medici, avocaţi, web-designeri. Datorită acestui lucru, un L trebuie să investească foarte mult timp şi bani în pregătirea lui. Urmarea este că orice persoană care e la fel de bună ca şi el/ea e văzută la nivel de subconştient ca o ameninţare. (De aceea mecanicii auto nu îşi iau ajutoare, medicii nu prea acceptă stagiari în practică la ei). De asemenea, tot ca parte a setării termostatului, un L îşi vrea banii imediat ce a făcut lucrarea (ţi-ai pus o plombă – plăteşti, ai schimbat un cauciuc – plăteşti).
Un proprietar de afacere (P) are termostatul setat pe „DEZVOLTĂ SISTEM”. Sunt aici 2 termeni:
- SISTEM – însemnă ceva care funcţionează independent. Dacă porneşti motorul unei maşini, acesta va funcţiona atâta timp cât are benzină fără să fie cineva lângă el. Fiecare parte a motorului ştie să-şi facă treaba fără să intervină cineva din exterior. Când trimiţi un colet, acesta ajunge la destinaţie fără să-l livrezi tu. Există un sistem în care fiecare departament implicat (ridicare, cartare, sortare, expediţie, livrare) ştie cum să-şi facă treaba fără ca cineva să intervină din exterior
- DEZVOLTĂ – însemnă că trebuie construit. Un P ştie că e posibil să nu-i iasă construcţia. Ştie că e posibil să pună BANI şi IMPLICARE fără ca sistemul să-i aducă bani sau fără să aibă o dată sigură când va avea profit.
Un P poate dezvolta un sistem care să implice oameni (o afacere clasică) sau un sistem care să nu implice oameni (cel mai întâlnit exemplu sunt afacerile pe internet). Dacă dezvoltă un sistem care implică oameni, atunci un P trebuie să caute oameni mai bine pregătiţi decât el sau pe care să-i instruiască şi pe care trebuie să-i plaseze în punctele cheie ale sistemului.
Un I are termostatul setat pe „RISC CALCULAT”. Un I face bani folosind bani. Fie cumpără sisteme gata dezvoltate care sunt verificate în a produce bani, fie investeşte în diferite oportunităţi. Un I ştie că, în medie, din 10 plasamente pierde în 7 dintre ele, dar restul de 3 plasamente îi acoperă pierderile şi îl şi îmbogăţesc.
Acum avem toate elementele pentru a explica de ce pot pierde bani cei care, după ce citesc „Cadranul banilor”, vor să devină P sau I.
Explicaţia e simplă: „TERMOSTATELE” sunt incompatibile!
Aşa cum spuneam: termostatul îţi dictează viaţa, tu doar o scrii.
Ca A, termostatul spune că banii trebuie să vină cu exactitate într-o anumită zi. Ca P – nu ştii când vor veni banii.
Ca A, termostatul spune că orice persoană la fel de bine pregătită ca şi tine sau mai bine pregătită decât tine e o ameninţare la beneficii. Ca P – dacă vrei să ai succes trebuie să cauţi oameni mai buni decât tine sau să investeşti în pregătirea oamenilor ca să devină foarte buni.
ŞI ÎN PUNCTUL ĂSTA TERMOSTATUL DE ANGAJAT TE TRAGE ÎNAPOI. (Cum să nu ştii exact ce bani îţi vin şi când? Ai înnebunit – cum să cauţi pe cineva mai bun decât tine sau să instruieşti pe cineva? – cam aşa ar vorbi termostatul unui A dacă ar putea.
Ca L, termostatul spune că banii vin imediat ce ai finalizat lucrarea. Ca P – banii vin la sfârşit de exerciuţiu financiar, dacă ai profit.
Ca L, termostatul spune că tu trebuie să fii cel mai bun. Ca P – aşa cum spuneam mai sus, trebuie să cauţi oameni mai buni decât tine sau să investeşti în pregătirea oamenilor ca să devină foarte buni.
ŞI ÎN PUNCTUL ĂSTA TERMOSTATUL DE LIBER PROFESIONIST TE TRAGE ÎNAPOI. (Cum să aştepţi după bani până la finalul anului financiar? Cum să cauţi pe cineva mai bun decât tine sau să instruieşti pe cineva? – cam aşa ar vorbi termostatul unui L dacă ar putea).
Şi în ambele situaţii (după ce uneori ai avut un succes iniţial) termostatul/convingerea te va face să atragi în viaţa ta situaţii prin care afacerea/investiţia să eşueze şi să te întorci în setarea iniţială.
Este ceea ce mi s-a întâmplat mie acum 7 ani: din postura de liber-profesionist foarte bun în training am început o afacere pe care teoretic o ştiam foarte bine din toate punctele de vedere. În primele 6 luni de la începerea afacerii eram în TOP 5 la nivel de România alături de alte 40 de persoane care făceau afacerea respectivă. După un an a trebuit să fac un credit bancar pentru a acoperi pierderile lunare pe care mi le aducea afacerea respectivă.
CE E DE FĂCUT DACĂ ÎŢI DOREŞTI SĂ TRECI ÎN CADRANUL P sau I?
Înainte de toate „re-setează” termostatul. E nevoie să adopţi convingerile unui P şi ale unui I.
Asta nu se poate face peste noapte. E un proces de re-condiţionare (condiţionarea ca A sau L a durat toată perioada şcolii şi a facultăţii, adică între 8 şi 20 de ani!!). Trebuie să introduci în subconştientul tău convingerile unui P şi ale unui I. Şi asta se face prin INSTRUIRE. Prin expunerea din nou şi din nou la informaţii şi activităţi care au de-a face cu convingerile specifice cadranelor P şi I.
Să citeşti o carte o singură dată nu are efect. Să asculţi un CD sau să vezi un video o singură dată nu are efect. Subconştientul se re-scrie prin expunerea repetată la informaţii cu IMPLICARE în plan fizic.
Există o poveste cu un călăreţ de rodeo care voia să treacă la profesionism. S-a dus la cel mai bun calăreţ de rodeo şi l-a rugat să îl ajute. Şi, spre surprinderea lui, de unde se aştepta să primească sfaturi despre cum să călărească, mentorul i-a pus în braţe câteva cărţi despre călăreţii de rodeo profesionişti, l-a invitat să vină la întâlniri ale lor pentru că, a spus, el „Prima dată trebuie să iei contact cu MODUL DE GÂNDIRE al călăreţilor de rodeo profesionişti”.
Dacă vrei să devii un P sau un I de succes cât mai rapid şi cucât mai puţine „cucuie” caută compania unui P sau a unui I care va fi dispus să te înveţe. Caută să participi la întâlniri ale lor şi vezi cum gândesc. Ascultă din nou şi din nou, vizionează din nou şi din nou informaţii despre modul lor de a vedea lucrurile.
Un răspuns
Sunt pensioner,68 ani, de as fi fost mai tanar, mult mi-ar fi fost de folos cele aratate (convingerile noastre au fost ravasite delungul vietii) in acest site.
Sanatate multa, spor in toate!
Cu respect,
Marin Balta