Şampanie, focuri de artificii, urări!
Veselie!
E ceea ce caracterizează primele momente ale noului an.
În 2016 prima zi lucrătoare a fost 4 ianuarie aşa că, în mini-vacanţa de 3 zile, probabil ai făcut ceea ce faci la începutul fiecărui an: ţi-ai scris obiectivele pentru 2015. Probabil, tot la fel ca în fiecare an, această activitate ţi-a dat un entuziasm care va ţine câteva zile, după care vechile obiceiuri îşi vor reintra în rol şi tot ce ai scris pe listă (creşterea venitului, îmbunătăţirea relaţiei cu partenerul de viaţă şi/sau copiii, atingerea şi menţinerea greutăţii ideale, scrierea cărţii, să începi o afacere, să faci mai mult sport , să cititeşti mai multe de cărţi, să-ţi aloci ţie mai mult timp) intră pe lista de aşteptare pentru anul 2017.
Am o veste bună: motivul pentru care ţi se întâmplă asta nu e lipsa de voinţă, lipsa de motivare, lipsa de susţinere sau amânarea, aşa că nu te mai învinovăţi că nu-ţi iese.
Motivul pentru care nu reuşeşti să te ţii de obiective este că încă nu ţi-ai făcut din subconştientul tău un aliat. Şi când nu faci un aliat din subconştientul tău în mod explicit, atunci el este în mod implicit un inamic al tău. Aşa a fost antrenat, fără ca tu să-ţi dai seama.
Acum o să abordez un singur subiect: despărţirea de trecut.
Obiectivele pe care ţi le-ai propus sunt motorul. Doar că trebuie să te asiguri că frâna e şi ea eliberată.
Trăim într-o lume în care funcţionează Legea Dualităţii (vezi aici articolul), aşa că, oricât de bun ar fi fost anul trecut pentru tine, cu siguranţă au fost şi momente mai puţin plăcute.
Atunci când vine vorba despre astfel de momente cei mai mulţi oameni spun „Am uitat şi am iertat”. Experienţa de coaching mă face să nu cred într-un astfel de răspuns.
Dacă ai fi un calculator prevăzut cu tasta „Delete” sau un dispozitiv mecanic prevăzut cu tasta „Reset” te-aş crede. Ai apăsa tasta şi gata! În realitate, nu ai un astfel de buton :).
În situaţia în care eşti implicat(ă) într-un eveniment cu impact emoţional negativ se declanşează în corpul tău un proces (care poate fi studiat şi observat de ştiinţa modernă) prin care se secretă toxine care rămân blocate în celulele corpului tău. Aceste toxine se „lipesc” de celulele acelui organ care e mai sensibil, mai neprotejat în acel moment.
Când afirmi „Am uitat şi am iertat” ce faci de fapt este că înghesui într-un colţ al minţii această amintire. Metaforic vorbind, e ca şi când ai băga gunoiul sub preş. După ce ai băgat gunoiul sub preş poţi aspira preşul şi vei avea un preş foarte curat. Doar că gunoiul adunat mucegăieşte şi la un moment dat, fără avertisment, casa ţi-e plină de mirosuri şi e invadată de gândaci.
În realitatea ta asta va însemna fie o îmbolnăvire bruscă (se îmbolnăveşte acel organ pe care emoţia negativă s-a „lipit”), fie că tu, care te consideri „Doamna Gândire Pozitivă” (sau „Domnul Gândire Pozitivă”) vei face din senin o criză de nervi sau te vei trezi ţipând din senin la cei din jur şi, culmea, te uiţi la tine ce faci şi nu te poţi opri din criză sau din ţipat, deşi ştii că nu e bine.
În acest Univers totul este Energie. Corpul nostru este format din atomi care vibrează pe o anumită frecvenţă. Informaţiile pe care le primim nu sunt altceva decât frecvenţe percepute de organele de simţ. Asemănător, gândurile noastre sunt energie. Emoţiile noastre sunt energie. Emoţiile negative sunt frecvenţe joase la care, dacă te expui foarte mult, devin periculoase (asemeni expunerii la radiaţii).
Manualul de fizică spune că pentru a anihila o frecvenţă ai nevoie să o compui cu o frecvenţă opusă, la fel de intensă (este principiul care stă la baza fabricării căştilor antifonice pentru cei care lucrează în medii cu zgomote mari: aeroporturi, şantiere navale, uzine constructoare de utilaje grele)
Pe acelaşi principiu funcţionează şi aceste trei tehnici de mai jos, care te ajută să elimini emoţiile negative din trecut:
1.Tehnica de eliberare emoţională (EFT – prescuratarea din limba engleză).
Ai descrierea acestei tehnici în acest articol pe care l-am publicat în 2014 pe site-ul terapeuti.ro.
2. Ho’oponopono
Această tehnică presupune să rosteşti în gând „Mulţumesc. Te iubesc.” în timp ce te gândeşti la acea întâmplare negativă. Aceste două cuvinte trebuie rostite în gând pur şi simplu, ca pe o simplă afirmaţie, fără să simţi neapărat că iubeşti pe cineva sau mulţumeşti cuvia. Vibraţia ridicată a acestor două cuvinte cuvinte anihilează vibraţia emoţiilor negative. Corpul tău este 70% apă. Apa este mediul care se impregnează imediat cu vibraţiile la care este expusă şi această tehnică te ajută să fii cât mai mult timp într-o vibraţie ridicată (mai multe detalii despre modul în care apa preia vibraţiile din mediul la care este expusă găseşti în lucrările omului de ştiinţă japonez Masaru Emoto).
3. Lista cu beneficii
Niciun eveniment nu e în sine „bun” sau „rău”. „Binele” şi „răul” sunt feţele aceleiaşi monezi. Dacă afară plouă asta e bine pentru recoltă, dar e rău pentru cine vrea un concediu la mare.
Eşecul meu din 2007 în afacerea prin care ar fi trebuit să devin liber financiar m-a condus la creearea proiectului „Atrage Abundenţa în Viaţa Ta!”, proiect prin intermendiul căruia aduc acum valoare în viaţa oamenilor.
La fel se întîmplă şi cu acel eveniment „rău”. Atunci când s-a întâmplat poate nu ţi-ai dat seama de beneficii. Acum, privind în urmă realizezi că acel eveniment a avut cel puţin un beneficiu (dacă nu chiar mai multe) pentru tine. Uită-te la acel eveniment „rău”, şi pentru fiecare consecinţă neplăcută identifică un beneficiu pe care ţi l-a adus. Împarte o coală de hârtie în două şi scrie pe coloana din stânga consecinţele neplăcute şi în coloana din dreapta beneficiile. Ai grijă să fie egale ca număr. Echilibrul celor două coloane te va face să experiementezi un sentiment benefic de pace şi de iubire.
Dacă vrei mai mult sprijin în a-ţi atinge obiectivele din acest an, atunci îţi recomand pachetul „WOW! Noul ghid ca să trăieşti acum o viaţa abundentă şi împlinită”.
Am două cadouri pentru tine: transportul prin curier este gratuit şi primeşti autograf cu dedicaţie pe carte. Pentru că îmi place să ofer autograful personalizat, te rog să scrii în câmpul „Observatii suplimentare” cateva lucruri despre tine: ce profesie ai, ce îţi place să faci, ce hobby-uri ai.
Dacă vrei să faci pachetul cadou, atunci scrie-mi în câmpul „Observaţii suplimentare” numele persoanei pentru care este pachetul şi acele câteva lucruri despre ea/el (ce profesie are, ce îi place să facă, ce hobby-uri are).
4 răspunsuri
Buna ziua, este foarte interesant articolul si as avea cateva intrebari. In cazul EFT, pentru o problema specifica, trauma pe care am suferit-o, de cate ori trebuie repetat procesul? Imi pot da seama ca am eliminat acea experienta din corpul meu in momentul in care nu mai simt emotii negative atunci cand imi aduc aminte de acel eveniment?
Multumetesc!
Multumesc pentru intrebare.
In cazul unei traume specifice recomandarea mea e un EFT-poveste pe zi pana cand simti ca acel eveniment nu mai are impact negativ asupra ta.
Uneori impactul negativ dispare intr-o zi, alteori dupa cateva zile. O modalitate prin care poti sa-ti dai seama daca emotia negativa mai e sau nu e sa urmaresti reactiile din corpul tau. De obicei o amintire negativa provoaca o reactie in corp: o strangere de inima, o strangere de stomac, o presiune pe piept sau in cap sau diverse alte simptome. Daca aceste simptome dispar, atunci emotia negativa a parasit corpul. Poti include in EFT descrierea acestor simptome.
Multumesc! Este minunat ca reusesti sa aduci elemete utile intr-un singur loc. Felicitari. Am folosit E.F.T dupa ce am participat la workshop-ul “Atrage abundenta ” si am avut rezultate dincolo de asteptari. Am o intrebare:de ce daca noi cunoastem aceste tehnici nu le aplicam si sa rezolvam situatiile care ne tin pe loc? de ce avem o retinere in a le aplica permanent?
Marius, raspunsul la intrebarea ta sta in 2 elemente: “Gardianul” si “Bariera Terorii”. Asa cum stii din workshop Gardianul are rolul de a te tine in “supravietuire”. Daca esti suficient de perseverent ca sa treci de el ajungi in “Bariera Terorii” si acolo te blochezi fizic (o stiu din experienta de coaching). Corpul tau refuza de cele mai multe ori sa faca ceea ce l-ai antrenat sa faca. In acel moment e foarte important un antrenor/coach care sa te ajute sa depasesti momentul.